M-am născut dintr-un tată preot și o mamă grijulie. Într-un sat în care oamenii nu au deșteptător și nici agende de activități. N-am amintiri numeroase, căci deja am numărat pe degete 23 de Augusturi, dar Crezul îl știam de mică; Dascălul bisericii mi-a fost prieten bun, iar atunci când oamenii mă întrebau ce-mi doresc să “mă fac atunci când o să fiu mare”, răspundeam nestingherită “Preot”! Ce căldură îmi aducea acest loc, doar sufletul meu creștin știa. Am cântărit alte ierni și am trecut peste alte rațiuni care m-au surprins în creștere, dar nu și în creștere sufletească. Un cântec, însă, mi-a fost imn de dezoltare sufletească, un imn mi-e Toaca. Căci la Sfânta Liturghie, tata, parcă îmi cântă doar mie, și doar mie îmi spunea Cuvântul; parcă îmi ținea Predică pentru sufletul meu. Și nazuri făceam când trebuia să mă trezesc la 8 să merg la Sfântă Slujbă, dar tare fericită plecam, de parcă Dumnezeu mă mângâia pe frunte. Eram copil, iar pentru mine Anufura era bomboana binecuvântată iar Mirul era mulțumirea tatei că am fost ascultătoare. Se maturizează credințele universale și noi uităm să alegem bunătatea pruncească. Urâtă mi-e schimbarea lumească, extazul pios s-a transformat în sfiiciune matură față de Dumnezeu. Acum înțeleg definiția habitatului uman, Credința. Rațiunea ne îmbătrânește simțămintele și mâhnită scriu, căci, mi-aș dori iar să fiu ‘Preot’.

Prinde-ți un zâmbet în buzunarul cămășii -cea cu dungi de-o porți mai rar- și lasă-l să-nghețe acolo până când mă-mbrac cu ea. Iar eu o să-mi strecor degetele-n căușul mâinii tale, până iarna viitoare; că așa ne numărăm noi împreună, ne începem iarna asta și apoi ne mai așternem niște ierni.

Distanța de la primul șiret, la capătul celuilalt, e geometria muzicală dintre dreptul și stângul. Așa se-ntâmplă și cu oamenii, avem noi toți o legătură matematică, formată din linii drepte și curbate, cu o axă de coordonate cerească. Și incluziunea asta e un spectacol de cunoaștere. Că nu se gândea niciodata Leibniz că va da lumii o formulă pentru viață.
Generatoare-s sufletele și întreaga geometrie se transformă-ntr-un cult însuflețit.
Avem mulți pași de apăsat în acești pantofi.

a te înfofoli

11 august probabil a fost o zi atipic de friguroasă, pentru că era pe cale să tresare în mine o iubire pentru frig.
Sunt jumătate toamnă – jumătate primăvară și pe veci o să-i fiu credincioasă frigului, a adus în mine înfofolirea.
Toamna, ce mi-i dragă, anotimpul poeților! Că-i melancolică și-mi linișteste sufletul. *primăvara iernii*
Însă iarna e atunci când Dumnezeu își trimite îngerii să ne acopere cu totul în pene din aripile lor.
Că mâinile nu-s palide de frig, ci nasu-i roșu în extaz
Iarna noastră-i tablou din rai

.

Aștept cu nerăbdare încă un răsărit de praf;
De praf alb cazut din ceruri
Să-mi țurțurească nasul
Și să-mi astupe nările