*mă latră câinii, de parcă mi-aș fi făcut culcuș în bârlogul pisicii.*

Ce dorință nihilistă să vrei să fii strivit de degete străine, fără pic de decență în vârfurile buricelor roșii de supărare. Iubirea-i doar pentru umili, sau doar pentru doritori de vieți străine. Iubirea e abuz de empatie, urmat apoi de o apatie necruțătoare.

Iubirea-i precum o meduză atunci când nu moare. Nu are început și sfârșit. Nu are zile și nopți. Are nevoie, însă, de singurătate, pentru a-și aduna seva din propriul egoism.

*ce era odată fiară, acum e filosof*

Urechea dreaptă-mi spune,
clar, răstit,
să plec.
În timp ce-n emisfera stângă
cuvintele-ți aud șoptind,
că ceea ce se-ntâmplă-acum
e doar dezastru, că ești de neoprit.
Și-atunci de ce am toamnă în privire
Dar sufletul mi-e tot mai îniernit?

“Zise mortul către viu:

Viule, de când te ştiu,

Tot sărac, făr’ de sicriu.

Zise viul către mort:

Am, dar nu-mi place să-l port.

Şi făcu’ atac de cord.

Morala:

Fereşte-te să cazi din tine,

E înălţimea de la care,

Cel ce-alunecă, iubito,

Aproape totdeauna moare.”

“Sunt aproape convins acum că omul are, de fapt, trei vieți relativ distincte. Una, publică. Alta, particulară. Și alta pe care – în lipsa unei formule mai bune – aș numi-o “secretă”. Prin “viață secretă” înțelegând nu ceea ce ascundem de ceilalți, din pudoare sau din interes, ci acea parte din noi asupra căreia nu avem niciun control – cum ar fi obsesiile, fantasmele, visele, subconștientul – și unde nu ne putem minți.”

același, Paler

Dragul meu Seneca,

despre liniștea spiritului, doar vești rele. 

---

despre tihnă, vechi personaj – oboseala.

---

paler

și

autoportret într-o oglindă spartă

---

“Eu în fiecare an mă încep toamna.”

---

Poate nu i-am ințeles toate venele albăstrui, și poate nu i-am ascultat toate tăcerile.

Dar

I-am sărutat creștetul, i-am mângâiat omoplații și tălpile sub cearceaf.

Mă semnez leoaică.

“Cine eşti tu, călător de o clipă pe pământul tău, trăitor de o zi, când atâtea pământuri umplu veşnicia deasupra?”

(Duiliu Zamfirescu în Viaţa la ţară)

“Noaptea, când te vei uită pe cer, fiindcă eu voi locui pe una dintre ele, fiindcă pe una dintre ele eu voi râde, atunci va fi pentru ține că și când ar râde toate stelele. Tu singur vei avea, tu singur, stele care știu să radă!
Iar după ce-ți va fi trecut durerea (durerea întotdeauna trece), vei fi fericit că m-ai cunoscut. Îți va fi dor să râdem împreună. Și vei deschide uneori fereastră, așa! numai de draga€¦ Iar prietenii tăi se vor miră văzându-te că râzi de câte ori te uiți la cer. Atunci tu le vei spune: Da! întotdeauna stelele mă fac să râd.” Iar ei te vor crede nebun.”

Micul Prinț